Foto
O fabrică de textile din Focșani, care produce de 30 de ani haine pentru mari branduri internaționale și care a văzut de-a lungul timpului care sunt greșelile caselor de modă celebre care duc la supraproducție, supraconsum și multe deșeuri textile, s-a hotarât în 2019 să încerce să facă lucrurile și altfel. Mai reponsabil. Așa că în 2019 a deschis propriul brand, românesc, pe nume EMAT. Ce face diferit acest brand?
Productie în serie limitată
Anca Țurcanu, managerul general al firmei, spune că cel mai mare AȘA NU este să nu producă prea mult. Cum reușeste?
Ne explică chiar ea:
"Targetam doar țesături care nu sunt disponibile în cantități foarte mari. Deja dacă este o țesătură de 700 de metri disponibilă, nu o luăm. Este prea mult. Pentru că riști să creezi din ea niște produse nevandabile. Și rămâi cu un stoc de produse finite care într-un final se transformă în deșeuri."
Dead Stock
Apoi, în loc să cumpere materiale noi, 90% din țesăturile folosite pentru brandul autohton provin din stocurile rămase de la marile branduri.
"Întotdeauna un brand internațional își produce țesătura pentru a realiza o anumită colecție. Dar întotdeauna va comanda un surplus de țesătură. Și poate rezulta, la finalul perioadei de producție, rămân 80 de metri de țesătură. El nu mai are ce să mai facă, nu are cum să creeze un nou model. Pentru că nu se mai leagă cu povestea de marketing, să-l bagi într-o nouă colecție. Efectiv rămâne blocat în depozit poate ani de zile. Și unii dintre ei au înființat și niște platforme cu acces internațional. Unde plasează aceste resturi de materiale, dead stock, după care noile brand-uri le pot achiziționa." , spune Anca Țurcanu.
Tiparul hainelor
Tot ca să genereze mai puțin deșeu, fabrica de confecții pune cel mai mult accentul pe faza de proiectare a hainelor. Căci, zic ei, dacă tiparul nu este corect construit, ajungi să măcelărești o țesătură care nu poate fi ulterior produsă. Ce înseamnă asta? Dacă deja ai tăiat o cămașă, să spunem, și piesele nu sunt corect tăiate, nu vei mai putea produce acea cămașă și toată cantitatea de țesătură ajunge deșeu.
Tiparul are și el mai multe etape. După ce verifică cineva că fiecare piesă este construită corect, urmează încadrarea pieselor la calculator, pe o simulare a țesăturii mari, astfel încât să rămână cât mai puțin spațiu neconsumat, irosit. Un fel de puzzle.
Rezultatul este printat pe o foaie imensă. Și abia apoi se începe croirea propriu-zisă. Resturile mici care râmân totuși după tăiere se transformă și ele în ceva: o copertă de carte, un guler, ochelari de dormit sau elastic de păr. Orice, numai să nu ajungă deșeu.
De ce atât de multă strădanie? Pentru că industria textilă a scăpat de sub control. Aproape 10% din emisiile de gaze cu efect de seră anuale sunt din cauza industriei textile. Și 35 % din poluarea cu microplastic a oceanelor este cauzată de industria textilă.
Luminița Roșca, director general Stratos, companie de consultanță de mediu, ne explică:
"Am ajuns în situația în care se colectează foarte puțin. 22% din ce se generează se colectează, 1% se reciclează. Astea sunt cifre la nivel global, bănuiesc că în România nu este diferit. Ca să nu spunem că poate stăm și mai rău."
De ce nu se reciclează hainele în România
Până pe 1 ianuarie 2025, producătorii și deținătorii de deșeuri din România sunt obligați să colecteze separat și textilele, conform OUG 92/2021. Însă cei care lucrează în domeniu sunt sceptici că această lege va fi pusă în aplicare, din moment ce nu prea ai unde să reciclezi textilele de la populație în România.
Unul dintre cei mai mari reciclatori de textile, MINET, aflat la Râmnicu Vâlcea, nu acceptă, de exemplu, deșeuri din industria de confecții, cu atât mai puțin direct de la oameni. Primește din industria auto sau de mobilă, dar nu din industria de haine, deși acolo se produc cele mai multe deșeuri textile. De ce? Pentru că sunt greu de reciclat și greu de valorificat. Nu există încă o piață pentru fibre textile reciclate. De ce e greu de reciclat, ne spune Cezar Bulacu, director de cercetare și dezvoltare MINET:
"De exemplu, mixul de culori și mixul de concentrație fibroasă. Nu există un material 100% din lână, 100% acrylic, 100% poliester sau 100% elastan. Sunt mixuri și de proastă calitate, dar care nici nu au un beneficiu rezultatul fibros, este mai slab decât cel din industria mai tehnică, unde fibrele sunt de mai bună calitate, sunt de aceeași culoare și de aceeași structură, au aceleași proprietăți."
Așa se face că peste 46 000 tone de deșeuri textile ajung anual în România la incinerat sau la groapa de gunoi. Și nu se știe câte, pe câmp.
Pentru a schimba acest lucru, Asociația Soluții Sustenabile, cu sprijinul Stratos și Eco Synergy, a realizat acest videoreportaj. Pentru a arăta, concret, cum se poate face trecerea de la economie liniară la economia circulară și pentru a-i inspira și pe alții.
Reportajul face parte din campania "A doua viață. Modele de economie circulară" si este episodul cu numărul 4, dedicat sectorului Textile.
Aici puteți urmări episodul 1 despre Deșeuri: De la deșeuri la materie primă, prin inovație
Aici puteți vedea episodul 2, dedicat Construcțiilor: Profit din moloz
Iar aici, episodul 3, dedicat Ambalajelor: Adio ambalaje de unică folosință.
