Salt la conținut
Simbol pentru sistemul de ambalaj cu garanție, cu săgeți și monede.

Cum va functiona Sistemul Garantie-Returnare

Pe 30 noiembrie intră în vigoare Sistemul Garanție-Returnare. Cum va funcționa pentru consumatori și comercianți.

27 November 2023 Teodora Ghenciu

Simbol ambalaj cu garanție

distribuie

Pe 30 noiembrie 2023 în România intră în vigoare cel mai mare proiect strategic de economie circulara al României, Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Acel sistem prin care vom putea duce înapoi la magazin PET-urile, sticlele și cutiile de aluminiu, pentru a fi reciclate, și pentru care vom primi înapoi câte 50 de bani.

Nu vom câștiga ceva în plus prin asta, ci doar ne vom recupera banii dați pe băuturi, care se scumpesc și ele cu 50 de bani.

Ca să putem primi înapoi garanția, trebuie să ținem cont de trei aspecte:

    Simbolul "Ambalaj de garanție" (vezi foto dreapta, pe fundal negru) să existe pe etichetă

    Ambajale să fie golite de conținut

    PET-urile și cutiile de aluminiu să nu fie turtite

Ce ambalaje nu intră în sistem

Sistemul Garanție-Returnare a fost deja implementat în zece țări din Europa, dar la scară mai mică. În România este al doilea ca amploare, după cel din Germania, dacă ne uităm la numarul de ambalaje care ar trebui să intre în sistem, respectiv șapte miliarde.

Este vorba doar despre ambalajele băuturilor, indiferent că vorbim despre apă plată sau minerală, sucuri, bere, vin.

Din păcate însă, sistemul nu cuprinde și sticlele de lapte sau iaurt, de suc de roșii, borcanele de niciun fel, cutiile de carton sau Tetra-Pack. Ele vor trebui aruncate, ca și până acum, separat, la domiciliu, urmând să fie preluate de autoritățile locale sau firmele angajate de ele. Acolo unde funcționează sistemul. Unde nu funcționează, oamenii vor încerca în continuare să se descurce cum pot.

Invitat la emisiunea PRO VERDE de pe stirileprotv.ro, Raul Pop, director de programe ECOTECA , cofondator si vicepresedinte Coaliția pentru Economie Circulară, spune despre aceasta situație:

"Deocamdată vorbim de un set limitat de produse, care sunt băuturile. Ceea ce, dintr-un punct de vedere, face lucrurile mai simple, din alt punct de vedere, le face mai complicate.

Sunt mai simple, pentru că numărul de companii implicate în finanțarea acestui sistem sunt doar cele care vând băuturi, probabil vreo 1500-2000 de companii. Dacă am extinde și la pastă de dinți, lactate, ulei, oțet, alcool sanitar, detergent, cutia de carton pentru lapte, automat, la cele 500 de companii s-ar mai adăuga încă vreo 500-600. Ceea ce dintr-un anumit punct de vedere poate părea mai complicat. Dar după părerea mea, ar fi mai simplu, pentru că atunci știm că putem duce mai multe lucruri la acest Sistem de Garanție-Returnare. Și finanțarea funcționării lui, care evident costă bani, se va împărți la mai multă lume."

În aceste condiții, în care vom putea returna la magazin doar ambalajele de la băuturi, nu și pe celelalte, este greu de crezut că sistemul își va atinge principalul scop, acela de a ajuta în realizarea țintelor de colectare și reciclare pe care România și le-a asumat la nivel european, respectiv:

77% din PET-uri - până în 2025 75% pentru sticlă - până în 2030 60% pentru aluminiu - până în 2030

Raul Pop: " Acest sistem se referă doar la ambalaje de băuturi. Eu am sticle de plastic și la șampon. Acolo n-o să-mi fac această țintă, dacă nu am un sistem de garanție, pentru că eu trebuie să îmi fac ținta prin colectarea pe care o știm că funcționează - sau de fapt, că nu prea funcționează acum - colectarea separată de la domiciliu prin sistemele primăriei, împreună cu firma de salubritate. Ori, deocamdată, performanțele noastre acolo sunt foarte scăzute. Undeva la 40%.

După ce dispare din acest flux de 40% ambalajul de băuturi, care merge prin Sistemul Garanșie-Returnare, ăsta va scădea la un 30%, poate 20%. Iar noi trebuie să ajungem la 70%. Discrepanța este încă foarte mare. Și acolo va fi o foarte mare provocare.

Soluția simplă și l aîndemână este ca odată ce ai un Sistem de Garanție-Returnare, să bagi în el cât mai mult material.

Soluția mai complicată, de care noi tragem de cel puțin 15 ani, cu rezultatele timide pe care le vedem, este asta cu colectarea de calitate la domiciliu. Și acolo mai avem pași mari de făcut."

Întregul interviu, în care am discutat și despre implicațiile sistemului asupra celor 80.000 de comercianți care ar trebui să se înscrie în mod obligatoriu în implementare, dar și despre alte informații interesante despre reciclare, îl puteți urmări în video.

Întrebări Frecvente

Ce este Sistemul Garanție-Returnare și cum funcționează?

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) este un proiect de economie circulară care va permite consumatorilor să returneze ambalajele de băuturi la magazine pentru a primi înapoi o garanție de 50 de bani. Acesta include PET-uri, sticle și cutii de aluminiu, dar nu și alte tipuri de ambalaje.

Care sunt condițiile pentru a returna ambalajele în cadrul SGR?

Pentru a primi garanția în cadrul SGR, ambalajele trebuie să aibă simbolul "Ambalaj de garanție", să fie golite de conținut și să nu fie turtite. Aceste condiții sunt esențiale pentru a asigura eficiența sistemului.

Ce tipuri de ambalaje nu sunt incluse în Sistemul Garanție-Returnare?

Sistemul Garanție-Returnare nu include ambalajele de lapte, iaurt, suc de roșii, borcane, cutii de carton sau Tetra-Pack. Acestea vor trebui să fie gestionate separat de autoritățile locale sau firmele de salubritate.

Care sunt obiectivele de reciclare pe care România trebuie să le atingă?

România trebuie să atingă o rată de reciclare de 77% pentru PET-uri până în 2025, 75% pentru sticlă până în 2030 și 60% pentru aluminiu până în 2030. Implementarea SGR este parte a eforturilor de a realiza aceste obiective.

Ce provocări ar putea apărea în implementarea Sistemului Garanție-Returnare?

Provocările includ menținerea performanțelor de reciclare după ce ambalajele de băuturi sunt excluse din colectarea separată de la domiciliu, ceea ce ar putea reduce semnificativ ratele de reciclare generale. De asemenea, extinderea sistemului pentru a include mai multe tipuri de ambalaje ar putea complica implementarea.

Abonează-te la newsletter

Fii primul care află cele mai noi informații despre sustenabilitate