Salt la conținut
Un băiat stă pe un balot de fân citind o carte, pe un câmp deschis.

Diplomația climatică cheamă la post noi Ambasadori ai Pactului Climatic European

Mai aveți timp până pe 31 octombrie să vă înscrieți pentru a avea șansa de a deveni "ambasadori ai Pactului Climatic European"

15 October 2026 Alina Jantea

Ambasadori ai Pactului Climatic European

distribuie

Pe 1 octombrie, Comisia Europeană a deschis apelul pentru noua generație de Ambasadori ai Pactului Climatic European, ce urmează a se alătura comunității de aproape 50 de ambasadori activi deja în România.

Apelul se încheie pe 31 octombrie 2026; până atunci doritorii se pot înscrie la acest link, urmând a fi evaluați de Comisie pentru a deveni parte a unui corp de elită format de promotorii acestei ample mișcări cetățenești care numără peste 1100 de membri în toată Uniunea Europeană.

Sunt invitați să devină Ambasadori ai Pactului Climatic European toți cei care doresc să influențeze în bine lumea din care fac parte, să își informeze și să își inspire comunitățile cu care se simt solidari în privința politicilor și acțiunilor climatice, să inițieze sau doar să sprijine aceste politici. Ambasadorii pot proveni din diferite domenii de activitate și acționează în nume personal sau profesional, nu în numele Comisiei Europene. Selecția lor se face pe baza compatibilității cu valorile Pactului Climatic European și a dorinței și capacității de a contribui la înțelegerea impactului schimbărilor climatice.

La linkul unde se face înscrierea se găsesc detalii privind rolul Ambasadorilor, calendarul și procesul de selecție, precum și o vastă colecție de relatări și imagini ale acțiunilor derulate până acum în Europa pe această temă.

Includerea în acest grup le oferă Ambasadorilor acces la instrumente și resurse complexe, permițându-le să își construiască o voce distinctă, clară, puternică și competentă, și de a se exprima conform propriilor valori pe acest subiect de maximă actualitate și îngrijorare. În plus, ei capătă o vizibilitate sporită pentru activitățile derulate în contextul Pactului Climatic și pot intra în vasta rețea de profesioniști ai acestuia. Pactul favorizează schimbul de informații despre criza climatică, stimulează dezbaterea și încurajează participarea activă la mișcarea pentru climă.

Dintre cei peste 1100 astfel de ambasadori din Uniunea Europeană, 47 sunt în România, și sunt prezentați aici.

Pactul Climatic European este un cadru de conștientizare și acțiune climatică pentru europeni, în perspectiva transformării Uniunii Europene într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care:

  • să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră;
  • creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor;
  • nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsate în urmă.

Lansat de Comisia Europeană în 2020 în cadrul Pactului verde european – European Green Deal, Pactul Climatic European este o mișcare a cetățenilor și a organizațiilor care își doresc o Europă mai durabilă și neutră din punct de vedere climatic. Rețeaua acestora cuprinde astăzi peste 1100 ambasadori în cele 27 de țări ale Uniunii Europene (dintre care 47 în România) și peste 100 de organizații partenere (cu 4 ONG partenere în România: Ateliere fără frontiere, Climato Sfera, Centrul Național pentru Producție și Consum Durabile și Asociația SNK).

Mai multe despre Pactul Climatic European: https://climate-pact.europa.eu/index_en

Secretariatul Pactului Climatic European este coordonat la nivel european de Directoratul General pentru Climă al Comisiei Europene și coordonat în România de REPER21. Activitățile Pactului Climatic European sunt comunicate în România de DC Communication.

Detalii suplimentare:

ro@euclimatepact.eu.

Întrebări Frecvente

Ce este Pactul Climatic European?

Pactul Climatic European este o inițiativă a Uniunii Europene care promovează acțiuni și politici pentru combaterea schimbărilor climatice. Acesta reunește cetățeni, organizații și autorități pentru a colabora în vederea reducerii impactului asupra mediului.

Cum pot deveni Ambasador al Pactului Climatic European?

Pentru a deveni Ambasador al Pactului Climatic European, trebuie să te înscrii prin linkul disponibil până pe 31 octombrie 2026. Selecția se face pe baza compatibilității cu valorile pactului și a dorinței de a contribui la conștientizarea problemelor climatice.

Care sunt responsabilitățile Ambasadorilor Pactului Climatic?

Ambasadorii Pactului Climatic au rolul de a informa și inspira comunitățile lor cu privire la politicile climatice. Ei pot iniția sau sprijini acțiuni pentru mediu, având acces la resurse și instrumente care le permit să își exprime viziunea și să își construiască o voce puternică.

Cine poate aplica pentru a deveni Ambasador?

Oricine dorește să influențeze pozitiv mediul înconjurător și să sprijine politicile climatice poate aplica pentru a deveni Ambasador. Nu există restricții legate de domeniul de activitate, iar aplicațiile sunt evaluate de Comisia Europeană.

Ce beneficii oferă statutul de Ambasador al Pactului Climatic?

Ambasadorii beneficiază de acces la o rețea vastă de profesioniști, resurse complexe și vizibilitate sporită pentru activitățile lor. Aceștia pot contribui la schimbul de informații și la promovarea dezbaterilor pe tema crizei climatice.

Abonează-te la newsletter

Fii primul care află cele mai noi informații despre sustenabilitate