Paste servite din parmezan
Am avut o întâlnire la un restaurant italianesc. Și cam de fiecare dată când ajung la o tratoria îmi comand paste de casă cu trufe. Plus salată verde. E ceva ce nu fac acasă. Deci mă răsfăț.
De data asta, prezentarea m-a surprins. Pastele au fost aduse într-o roată mare de parmezan, tăvălite pe acolo cât să-și ia gust și abia apoi, servite.
Am îndrăznit să pun această tăvăleală în parmezan într-un story pe Instagram. Și imediat am fost admonestată printr-un mesaj privat:
“Brânza=suferință și poluare. Just saying. Enjoy your time!”
Am răspuns la instinct, deși mi-am propus să nu o mai fac:
“Brânza = sursă de proteine, calciu, etc.
Brânza produsă neetic = suferință și poluare.
Cum nu știm cât de etic a fost produsă brânza de față, mesaje ca ale tale cred că fac mai mult rău decât bine.
Conștientizarea nu vine niciodată prin blaming și sarcasm. Dacă scopul tău a fost cumva să mă trezești la realitate și să mă faci conștientă de cât de rea e brânza…
Dacă era altul…atunci poate că n-ar fi rău să reflectezi tu la asta. De ce ai simțit de fapt să-mi scrii? Nu trebuie să-mi răspunzi mie…Doar ție…Dacă vrei. Și simți.
Nu sunt vegană. Încă. Și nu o să-mi cer scuze pentru asta. În spiritul unui stil de viață cât cât sustenabil, mai conștient și mai responsabil, am făcut multe schimbări în alimentație și renunț pe zi ce trece la multe produse. Și n-o să continui aici justificările.
Fiecare are propriul ritm de schimbare. Și propriile limite. Pe care eu consider că ar fi bine să le respectăm. Dacă nu vrem să ajungem să ne omorâm pe stradă pentru ceea ce mâncăm, citim, votăm, venerăm, etc.
Să faci blaming în mesaje private pentru niște paste tăvălite în parmezan mi se pare un pic prea mult…
Echilibrul e întotdeauna cheia. Cel puțin pentru mine.”
Partea interesantă abia acum începe.
Întâlnirea la care eram la restaurantul cu pricina era despre eco-anxietate. Acea stare emoțională puternică de îngrijorare, de această dată din cauza schimbărilor climatice și a dezastrului ecologic care poate urma.
Un subiect care mă preocupă și asupra căruia vreau să mă aplec mai mult.
Ei bine, eco-anxietatea se poate manifesta și prin învinuirea și judecarea oamenilor din jurul nostru pentru alegerile pe care le fac, inclusiv din punct de vedere alimentar, în contextul impactului asupra mediului. Un astfel de comportament poate fi o modalitate de a gestiona anxietatea sau frustrarea legată de problemele ecologice. Și poate că ăsta a fost triggerul în cazul persoanei care a simțit nevoia de a-mi scrie.
Dar eco-anxietatea poate să aducă și sentimentul că nu faci suficient pentru mediu sau că nu îți schimbi comportamentul într-un ritm suficient de rapid. Și poate că asta a fost triggerul care m-a făcut pe mine să răspund la impuls și atât de defensiv.
De parcă religia, politica, orientarea sexuală, nu erau suficiente pentru a ne război între noi, constat cu tristețe că ceea ce mâncăm devine pe zi ce trece un nou prilej de conflict. Puternic. Mult prea puternic.
Și nu cred că veganismul este despre asta. Respectul pentru toate ființele vii nu are cum să excludă oamenii.
