Salt la conținut
RetuRO răspunde la întrebări despre neregulile sistemului de garanție-returnare.

Sistemul Garanție-Returnare, la cinci luni de la implementare. Partea 1

RetuRo răspunde la întrebări despre neregulile sistemului. Aparate nefuncționale și comercianți care refuză să primească ambalajele.

30 April 2024 Teodora Ghenciu

RetuRO răspunde - Partea 1

distribuie

Încep cu o mărturisire. N-am testat până acum pe viu Sistemul Garanție-Returnare, lansat pe 30 noiembrie 2023 în România, pur si simplu pentru ca nu am avut suficiente ambalaje strânse. Apă la PET nu cumpărăm, sucuri nu bem, berea e preferata mea, într-adevăr, dar câte beri să beau și eu? Vin, destul de rar, iar sticlele nu sunt încă toate cu sigla “Ambalaj cu garanție” pe ele. În concluzie, mi s-au adunat prea puține sticle. Aștept să umplu o sacoșă ca să merite un drum până la magazin.

Am spus-o de mai multe ori că reciclarea este ultima soluție la trebuie să recurgem în drumul spre un stil de viață mai sustenabil, abia după ce am încercat reducerea consumului, eliminarea pe cât posibil a plasticului din cumpărăturile noastre, refolosirea, reumplerea și așa mai departe. Și iată că aplicând aceste principii, chiar scapi de o mare parte din ambalaje. Cel puțin de ambalajele pentru băuturi, căci numai astea sunt incluse, cel puțin deocamdată, în sistem.

Dar am promovat SGR încă înainte să apară, pentru că am înțeles că nu avem altă șansă de a ne atinge țintele de reciclare, respectiv 65 % în anul 2024, pentru plastic, sticlă și aluminiu. Și am urmărit desigur toata dezbaterea din online si offline despre modul in care funcționează sistemul. Am văzut că sunt nemulțumiri, dileme, întrebări, de tot felul. Așa că le-am adunat pe cele mai des întâlnite și m-am dus cu ele la RetuRo, administratorii sistemului, pentru a afla răspunsuri direct de la sursă.

Înainte de a intra în probleme însă, ne uităm la cum arată cifrele de la începutul anul și până acum. Cifre care sunt publice, le puteti consulta oricand, dupa fiecare luna, aici.

Radiografie SGR

Din cele 1 miliard de ambalaje de băuturi puse pe piața de la începutul anului, au fost colectate prin aparatele automate din supermarketuri peste 160 de milioane de ambalaje.

Cum interpretăm o rata de colectare de 16%? E buna? E rea? Ne arată ea că sistemul funcționează sau nu?

Depinde pe cine intrebi.

Reprezentanții RetuRo sunt optimiști. Se uita la prima jumătate din luna aprilie și văd ca s-au colectat 70 de milioane de PET-uri, doze de aluminiu si sticle. 70 de milioane în două săptămâni, față de 160 de milioane în 4 luni. Deci ritmul de colectare crește semnificativ.

Oamenii care s-au întors cu sacosa de sticle acasă pentru ca nu functionau aparatele sau au fost trimiși la plimbare de comercianți, probabil că vor spune că sistemul nu este funcțional.

La doar câteva luni după lansare însă, sentințe definitive de genul FUNCȚIONEAZĂ/NU FUNCȚIONEAZĂ s-ar putea să fie pripite. Dacă ne uităm la celelalte 14 țări care au implementat până acum sisteme asemănătoare, vom vedea că situația din România nu diferă prea mult.

Iar asta ne dă încredere că putem să ne apropiem și de rezultatele obținute în celelalte țări, la 2-3 ani de la implementarea sistemului, respectiv rate de colectare de 70% sau chiar 90%. Ăsta este obiectivul! De aceea a fost introdus și în România acest sistem.

Și haideți să vedem cum putem ajunge acolo! Mai ales în contextul dificultăților depistate de oamenii bine intenționați, de altfel, care spun că au bătut drumul până la magazin degeaba.

Aparate nefuncționale

Ca să ne putem da seama dacă problema aparatelor nefuncționale este sau nu una serioasa, ne trebuie cifre. Poate doar cinci aparate s-au stricat și oamenii care le-au nimerit pe acelea au fost cei mai vocali.

Am întrebat RetuRO dacă au vreo statistică referitoare la situația aparatelor. Din câte au fost montate, la câte s-au depistat probleme, dacă au făcut vreun control în sensul ăsta. Și iată ce răspuns am primit de la Anca Marinescu, Corporate Affairs and Communication Manager RetuRO:

“Noi nu putem face control. Aparatele sunt doar ale retailerilor. Pentru că ei au obligația să facă colectarea, dar nu au obligația să o facă într-un alt anumit fel. O pot face cu ajutorul aparatelor în mod automat sau manual. Noi, RetuRO, nu-i putem controla pe ei. Noi suntem parteneri în procesul ăsta. Singurele entități care îi pot controla sunt organele statului, Garda de Mediu, ANPC, oricare altă instituție cu abilități în zona aceasta de control.

Dar ne uităm la cât de mult se colectează totuși prin RVM. Spuneam că în aprilie s-a ajuns la 5 milioane de ambalaje pe zi. 5 milioane de ambalaje în fiecare zi înseamnă că totuși RVM-urile acestea funcționează. Poate că există o proporție de 1%, 2%, 3% care au momente în care nu funcționează. Este firesc. Și în spatele fiecărui aparat, până la urmă, este totuși un om. Lor li se umplu saci și atunci cineva din personalul magazinului trebuie să vină să deschidă aparatul, să scoată sacul plin, să pună un sac nou. E o perioadă în care, într-adevăr, aparatul nu va funcționa 5 minute, 10 minute, cât îi ia persoanei respective să golească sacii respectivi și să pună un sac nou. Este pur și simplu o problemă de adaptare la un sistem nou, cred.”

Ce putem face într-o astfel de situație?

Dacă aparatul nu funcționează, sunt unii retaileri care au pus la dispoziția oamenilor și alternativa de a colecta manual. Într-un supermarket, de exemplu, o casă este deschisă special pentru astfel de situații și putem returna acolo. Dar ăsta este cazul fericit, în care comercianții au făcut asta benevol. Dacă nu există o astfel de alternativă, pur și simplu va trebui să ne întoarcem altă dată cu ambalajele, nu le putem abandona pur și simplu în magazin. Nu există vreo lege sau regulement care ne dea dreptul să facem asta.

Însă, dacă situația se repetă, câteva zile la rând, putem suna și putem face o sesizare la RetuRO.

“Avem un call center, pot suna și la noi pentru că și noi suntem în legătură tot timpul cu retailer-ii. Și avem o grămadă de probleme care ni se semnalează. La noi, în call center, 90% dintre apeluri sunt de la comercianți. Comercianții care trebuie să se înscrie în sistem. Pentru că e firesc să fie așa. Noi suntem interfața lor cu sistemul, comercianții sunt interfața consumatorului cu sistemul. Mergem în horă, în lanț. Și la noi, 90% sunt retaileri, foarte puțini consumatori.

Dar chiar îi încurajăm, dacă sunt probleme recurente, să ne sune, să ni le semnaleze, pentru că și noi păstrăm legătura cu toți marii retaileri, cu toți producătorii pentru ambalaje care nu sunt acceptate, de exemplu, în RVM-uri. Pentru că se întâmplă, sunt cazuri de ambalaje al căror cod nu a fost bine introdus în registrul de ambalaje și atunci tu te duci cu ambalajul și RVM-ul nu ți-l acceptă. Sunt tot felul de cazuri punctuale pe care încercăm să le acoperim și noi și să păstrăm legătura cât mai mult și cu producătorii și cu retailerii.”, spune Anca Marinescu.

Refuzul comerciantilor de a primi ambalaje

Și mai grav decât aparatele care nu funcționează sunt cazurile în care comercianții pur și simplu refuză să primească ambalajele. Pe motiv că nu au suficient spațiu sau că PET-urile respective nu au fost cumpărate de la ei sau cine știe ce alte găselnițe.

Mesajul RetuRo în acest caz este clar: cei care fac asta încalcă legea. Toți comercianții sunt obligați să primească ambalajele cu sigla “Ambalaj cu garanție”, indiferent că au un spațiu de vânzare de sub 200 de metri. Într-o astfel de situație, se pot asocia cu alte magazine mai mici pentru găsirea unei soluții.

Însă înainte de a vorbi despre posibile sancțiuni, poate că ar trebui să explicăm mai bine dezavantajele comerciale, sunt de părere administratorii sistemului.

“Trebuie să vină presiune și din partea consumatorilor, din punctul nostru de vedere. Pentru că ei sunt principalii beneficiari ai sistemului. Noi toți suntem și consumatori într-un anumit moment. Chiar și â retailerul devine consumator la rândul lui. Și atunci presiunea pe care o pune consumatorul la retailer va funcționa la un moment dat. Pentru că nimeni nu-și dorește să-și piardă clienți.

Dacă eu, client, vin la tine, comerciant, azi, și zic “Vreau să-mi primești ambalaje”. Tu zici “Eu nu fac returnare.”

Ok, astăzi plec și mă întorc să iau de la tine pâine sau apă sau ce cumpăram eu de la tine. Dar poimâine s-ar putea că în momentul în care mă duc și returnez ambalajele la retailer-ul mare de care tu îmi spuneai că el face, tu nu, să-mi fac acolo și cumpărăturile. Și atunci tu vei pierde clienți. Pierzând clienți, azi unul, mâine doi, poimâine șaptezeci, cred că piața și economia te vor obliga să începi să faci și tu procesul ăsta de colectare.”

În loc de concluzii

Pentru celelalte probleme, cum ar fi refuzul comercianților de a da bani sau necesitatea de a returna ambalajele intacte, urmează partea a doua a articolului.

Până atunci însă, aș preciza un aspect de care nu știu câtă lume este conștientă. Discuțiile despre oportunitatea sistemului, dacă avea sau nu rost să îl implementăm și noi, pur și simplu nu își mai au rostul, în contextul noilor reguli care se pregătesc la nivel european. Până în 2029 toate țările Uniunii Euopene trebuie să colecteze separat 90% din PET-urile și cutiile de aluminiu puse pe piață, iar pentru a atinge acest obiectiv trebuie să implementeze sisteme de Garanție-Returnare.

Așadar, astfel de sisteme de colectare vor deveni obligatorii în scurt timp, pentru toate țările care nu reușesc altfel să recicleze suficient. România fiind o astfel de țară, din moment ce timp de 30 ani nu am reușit prin nicio altă metodă să reciclăm mai mult de 13%.

Și atunci vă întreb: De ce să nu ne bucurăm că avem acest răgaz, de a testa sistemul, de a-l perfecționa, prin implementarea de bunăvoie, înainte de a fi siliți să o facem de către Uniunea Europeană? Căci orice obligație are, la un moment dat, și sancțiuni pentru neîndeplinirea ei.

Întrebări Frecvente

Cum funcționează Sistemul Garanție-Returnare în România?

Sistemul Garanție-Returnare (SGR) permite consumatorilor să returneze ambalajele de băuturi cu sigla 'Ambalaj cu garanție' în supermarketuri, primind o garanție înapoi. Acesta are scopul de a crește rata de reciclare și reduce deșeurile, încurajând reutilizarea ambalajelor.

Care este rata de colectare a ambalajelor în cadrul SGR până acum?

Până în prezent, din cele 1 miliard de ambalaje de băuturi puse pe piață, au fost colectate peste 160 de milioane, ceea ce reprezintă o rată de colectare de aproximativ 16%. Deși este o rată modestă, există semne de îmbunătățire, cu 70 de milioane de ambalaje colectate doar în primele două săptămâni din aprilie.

Ce trebuie să fac dacă aparatul de returnare nu funcționează?

Dacă aparatul de returnare nu funcționează, unele magazine oferă alternative pentru colectarea manuală a ambalajelor. Dacă problema persistă, consumatorii pot contacta RetuRO pentru a semnala situația.

Ce fac comercianții dacă refuză să primească ambalajele?

Comercianții sunt obligați prin lege să primească ambalajele cu sigla 'Ambalaj cu garanție', indiferent de spațiul de vânzare. Dacă refuză, consumatorii pot face o sesizare la RetuRO, care poate interveni în astfel de cazuri.

Cum pot ajuta consumatorii la îmbunătățirea funcționării sistemului?

Consumatorii pot contribui prin a pune presiune asupra retailerilor pentru a accepta ambalajele și a respecta reglementările legale. Aceștia sunt principalii beneficiari ai sistemului și feedback-ul lor poate influența comportamentul comercianților.

Abonează-te la newsletter

Fii primul care află cele mai noi informații despre sustenabilitate