Eveniment despre sustenabilitate cu experți
Începutul de an a fost încărcat de rumoare în rândul profesioniștilor care se ocupă de domeniul sustenabilitate, indiferent că vorbim despre consultanți, auditori sau directori din companii implicați în procesul de raportare. Motivul? Pachetul de legi denumit Omnibus prin care Comisia Europeană și-a propus să relaxeze raportarea pe sustenabilitate, astfel încât să ajute companiile să devină mai competitive.
Deși toți cei care lucrează în domeniu sunt de acord că de multe ori raportul de sustenabilitate în sine a însemnat mai mult plimbarea de hârtii între birouri decât o transformare reală a companiilor, există și temeri legate de efectele acestei relaxări legislative, care ar putea încetini toate eforturile făcute până acum și implicit, tranziția către o economie mai verde, mai durabilă, cu mai puține emisii de carbon.
Ce spun experții
Ce ar însemna intrarea în vigoare a pachetului Omnibus în forma actuală, dacă e de bine sau de rău, am întrebat-o și pe Alina Vasile-Floroaie, membră Board of Advisors eEco.ro, consultant specializat pe strategie de sustenabilitate și fondatoarea The Climate School.
Iată opinia ei:
“Propunerea Omnibus vine cu intenția clară de a reduce povara administrativă pentru companii, mai ales IMM-uri — și asta, în principiu, este un lucru bun. E o recunoaștere a nevoii de proporționalitate și fezabilitate în aplicarea reglementărilor legate de sustenabilitate, care pot deveni un avantaj competitiv, nu doar o obligație birocratică.
Totuși, momentul ales pentru acest exercițiu legislativ a creat multă incertitudine. Multe companii erau deja în plin proces de pregătire, într-un context economic și politic relativ instabil. Această redeschidere poate demotiva unele organizații și riscă să încetinească progresul.
În concluzie: Da, e bine că se simplifică. Cadrul inițial era foarte complex. Dar trebuie să fim atenți să nu pierdem din vedere scopul mai mare: transformarea economică și creșterea rezilienței în fața crizelor climatice și sociale.”
Luminița Roșca, director general Stratos, care a urmărit și ea îndeaproape subiectul, subliniază această incertitudine care vine odată cu propunerea Omnibus, ținând cont că “organizatiile internationale de standardizare de audit financiar si contabilitate au elaborate deja standarde pentru a alinia profesia contabilă la principiile de sustenabilitate, iar băncile și fondurile de investiții au construit deja modele de risc și de decizie bazate pe raportările CSRD”.
Și atrage atenția și asupra neîncrederii pe care o stârnește această modificare:
“Ideea inițială de a simplifica raportarea, de a reduce „povara birocratica” pentru IMM-uri, de a folosi standarde simplificate, este o idee buna, mai ales pentru primul an de raportare. Faptul că se elimină 25% din punctele de date solicitate, indicatori precum modul în care salariile și bonusurile sunt legate de obiectivele ESG, maparea întregul lanț de aprovizionare, volumul exact de apă utilizată în productie - este de înțeles, poate fi prea mult la un prim exercitiu.
Ideea este, însă, că sunt necesare date mai bune, nu neapărat mai puține. Când spun mai bune, înseamnă bine documentate, cu o trasabilitate bună, ceea ce, da, poate fi o provocare, dar este necesar pentru că, mergând pe principiul „nu poți să gestionezi ce nu măsori”, companiile pot lua decizii incorecte pierzând bani, imagine, clienți, dacă pleacă de la date incorecte.
Problema pe care o văd prin această modificare majoră este, pe lângă incertitudinea de moment, și neîncrederea pe care o generează autoritatea de reglementare. Cum pot să mai aplic o lege când se poate schimba major în termen scurt? Reamintesc că directiva CSRD a fost publicată în decembrie 2022 și standardele de raportare in decembrie 2023.”
Totuși, relaxarea raportării nu înseamnă că s-a încheiat cu sustenabilitatea, după cum a precizat foarte bine și Cristina Bălan, expert în sustenabilitate, co-fondator CO2Later, la conferința Green Report „CSRD & Taxonomie, de la teorie la practică”:
“E o păcăleală. Nu e o dereglementare, ci o lege mai puțin. Pentru că multe dintre cerințele din pachetul de legi se regăsesc oricum și în alte legi, alte directive. Indiferent că vorbim despre Deșeuri, Governance sau Zona Socială– unde avem legislație specifică. Deci nu vă gândiți că gata, ați scăpat de raportare! Nu mergeți după fentă! Tot trebuie să colectați date pentru diferite instituții, ITM, Ministerul Muncii, Fondul de Mediu, etc. Vine în curând și Digital Passport...”
Prezentă la aceeași conferință, Roxana Suciu, Director Energy, Sustainability& Climate Change KPMG, spune că eventuala amânare de doi ani a reglementărilor pentru companiile mai mici ar fi totuși un lucru pozitiv:
“Sustenabilitatea este bunul-simț de business, nu e ceva ce facem pentru raport. Dar e și o parte bună în propunerea de amânare a reglementării pentru companiile mai mici. Un așa-zis STOP permite o mai bună pregătire a specialiștilor.”
Ce se schimbă
Și totuși care e mare schimbare? Despre ce relaxări este vorba? Propunerile legislative publicate de Comisia Europeană pe 26 februarie 2025 aduc într-adevăr patru modificări majore ale legislației actuale în materie de dezvoltare durabilă.
1. Raportare CSRD. 80% din companii ar scapa de raportarea pe sustenabilitate 2. Taxonomie. 70% din datele cerute nu ar mai fi obligatorii 3. Sustainability Due Diligence (CSDDD). Cerințele de raportare ar rămâne doar pentru partenerii de afaceri direcți în loc de întregul lanț valoric 4. Mecanismului de ajustare a frontierei de carbon (CBAM). 90% din firme ar scapa de taxe. Cele care importă sub 50 de tone de pe an de oțel și fier, ciment, aluminiu, îngrășăminte, hidrogen, energie electrică. Dintre toate cele patru modificări, cea mai mare preocupare este prima, în jurul schimbării legate de raportare.
În prezent, în România, sunt obligate să întocmească un raport de sustenabilitate pentru anul 2025, cu publicare în 2026, companiile care îndeplinesc două din următoarele trei criterii: - peste 50 de angajați - cifră de afaceri peste 35 de mil. Lei - active totale de peste 17,5 mil. Lei
Dacă propunerea Comisiei Europene intră în vigoare, raportarea rămâne obligatorie doar pentru companiile care au: - peste 1000 de angajați - cifră de afaceri peste 50 mil. Euro - active totale peste 25 mil. Euro
A se observa că în primul caz, când este vorba despre legislația deja în vigoare, de la noi, vorbim despre valori în lei, semnificativ mai mici față de valorile în euro, din al doilea caz, când este vorba despre o propunere de legislație, la nivel european.
De ce este important acest aspect? Pentru că după apariția unei directive, țările membre sunt obligate să transpună acea directivă în legislația națională, însă o pot adapta în funcție de contextul local. Ceea ce nu se întâmplă, de exemplu, cu regulamentele europene, care se aplică peste tot, în toate țările, exact așa cum au ieșit.
Iar raportarea pe sustenabilitate este exemplul care ilustrează perfect această adaptabilitate. Directiva CSRD prevede praguri de obligativitate de 50 mil de euro pentru cifra de afaceri și 25 de milioane de euro pentru active. Însă legislația din România, Ordinul Ministerul de Finanțe 85/2024, care a transpus această directivă, a prevăzut praguri mult mai mici, respectiv cele de mai sus, cifră de afaceri de 7 mil de euro (35 mil lei) si active de 3,5 mil euro (17,5 mil lei).
De ce? Probabil pentru că în România nu avem companii atât de mari, iar o transpunere care să fi respectat întocmai valorile din directivă ar fi dus la o lege făcută practic doar pentru câteva companii.
Revenind la relevanța acestei precizări, de reținut sunt două apecte:
1. Propunerea Comisiei nu este încă o directivă. Este o propunere. Urmează ca această propunere să meargă în Consiliul European și în Parlamentul European, în urma consensului să se voteze varianta finală și abia apoi acea variantă să devină directivă obligatorie pentru țările membre.
2. Și dacă propunerea actuală se păstrează și se transformă în directivă, directiva va trebui transpusă apoi într-o lege națională, care poate fi ușor diferită de directiva inițială. Așa cum am arătat mai sus că s-a întâmplat cu transpunerea CSRD.
Ce au de făcut companiile
“Și noi ce facem acum? Mai raportăm sau punem pauză?” sunt întrebările primite cel mai des în ultimele săptămâni de consultanți, din partea firmelor. Pe bună dreptate.
În acest context de incertitudine, în care nu știm cum va arăta forma finală a directivei și cu atât mai puțin forma finală a legii românești care va transpune directiva, recomandarea tuturor specialiștilor cu care am stat de vorbă este la unison:
“Mergeți mai departe!”
Recomandare valabilă pentru toate companiile, chiar și cele care au sub 1.000 de agajați și cifra de afaceri sub 50 de milioane de euro.
Pentru companiile care deja au început procesul de raportare, Alina Vasile-Floroaie are un mesaj simplu:
“Continuați! În cele mai multe cazuri pe care le cunosc, există deja bugete, oameni dedicați și un angajament clar din partea leadershipului. Indiferent de forma finală a reglementărilor, veți fi mai bine pregătiți – nu doar pentru raportare, ci și pentru relația cu investitorii, clienții, angajații și mai ales pentru gestionarea riscurilor."
Dar pentru companiile care nu au început încă procesul? Dar intenționau să se apuce de raportare anul acesta?
“Pentru ele, este o oportunitate de a începe într-un mod mai accesibil și realist. Varianta de raportare voluntară pentru IMM-uri (VSME) e un bun punct de plecare. Începeți cu date relevante, urmăriți evoluțiile legislative și construiți treptat. ESG rămâne un exercițiu util și o practică sănătoasă de business.” (Alina Vasile-Floroaie, consultant)
Compania Autonom, care a avut în ultimii ani sub 500 de angajați, este un exemplu concret de companie care nu a fost obligată până acum să raporteze, dar care a înțeles beneficiile și a raportat voluntar de trei ori. Și va continua să facă și să publice rapoarte de sustenabilitate, indiferent de cum va iesi directiva europeană.
Magdalena Caramilea, director de sustenabilitate în cadrul firmei, a explicat în cadrul aceleiași conferințe Green Report că managementul a văzut valoarea acestor raportări:
“Este un exercițiu fabulos de învățare. Cum schimbăm paradigma de la o corvoadă la un instrument de business, aceasta este provocarea.”
Așadar, în ciuda incertitudinii și a întrebărilor legitime pe care și le pun mai toate companiile, trendul nu pare a fi unul de renunțare.
Alina Vasile-Floroaie: “Nu doar ca nu opresc procesul, ci se concentrează pe introducerea de KPIs ESG în fiecare departament, dovedind că au inteles nu doar avantajele raportarii, ci ale transformării modelulul de business și tranzitiei către practici sustenabile.”
Roxana Suciu de la KPMG confirmă și ea că niciunul dintre clienții săi nu s-a retras din procesul de raportare, însă a întâmpinat trei tipuri de atitudini:
“Cei care au alocat deja deja buget și resurse, și acelora le spun mergeți mai departe, pentru că este un exercițiu util.
Dacă alegeți să nu faceți nimic, în decembrie e posibil să vă treziți cu amendă.
Și mai e și categoria de mijloc, al celor care vor să aștepte să vadă cum iese noua legislație, dar care merg mai departe cu dubla materialitate”.
Ce este dubla materialitate
Dubla materialitate este pasul esențial în raportarea de sustenabilitate, pentru că presupune evaluarea impactului unei companii din două perspective:
1. Analiză externă, de impact: Cum afectează activitățile companiei mediul și societatea. De exemplu, ce emisii de carbon are o companie, cât poluează, câtă apă folosește, ce impact are asupra unei populații sau societății în ansamblu, etc.
2. Analiză internă, financiară: Cum afectează aspectele de sustenabilitate performanța financiară a companiei. De exemplu, schimbările climatice pot influența costurile de producție sau lanțurile de aprovizionare.
“Este o lentilă prin care te uiți la organizație ca să vezi ce impact creezi, ce vine din exterior, unde vrei să ajungi. Un moment în care toată lumea stă la aceeași masă.” (Roxana Suciu, KPMG)
”În practică însă, “dubla materialitate este, de fapt, triplă. Pentru că în afară de analiza de impact și cea financiară, mai ai și o analiză compusă.” (Cristina Bălan, CO2later)
“Dubla Materialitate este un proces de risk management aprofundat, un proces pe care orice companie, și înainte de CSRD, ar fi trebuit sa îl parcurgă". (Luminita Roșca, Stratos)
Un alt exemplu de astfel de instrument strategic pe care îl dă Luminița Roșca este și calculul amprentei de carbon, care este direct legat de obligațiile fiscale și comerciale, inclusiv taxele pe carbon și devine esențial pentru a estima și gestiona aceste costuri.
"Tot mai multe țări și regiuni introduc mecanisme de tarifare a emisiilor, cum ar fi EU ETS (Sistemul de comercializare a certificatelor de emisii al UE) sau CBAM (Carbon Border Adjustment Mechanism, taxă vamală pe carbon pentru produse importate în UE).
Prin mecanismele ETS Companiile din sectoare reglementate (energie, industrie grea, aviație etc.) trebuie să monitorizeze exact emisiile, să cumpere certificate de emisii pentru fiecare tonă CO₂ emisă (cu prețuri care pot depăși 80–100 €/tCO₂ si se estimeaza a se dubla pana in 2030).
Prin urmare, calculul precis al amprentei duce la optimizarea costurilor fiscale și operaționale.
UE discută extinderea CBAM la noi sectoare (ex. produse chimice, plastic, transport) și posibile taxe interne pe carbon pentru IMM-uri și firme care nu sunt încă în EU ETS." (Luminița Roșca)
Și iată cum un aparent banal calcul al amprentei de CO₂ devine un instrument de planificare strategică și de protecție împotriva riscurilor fiscale.
Sunt exemple de companii din industria producatoare de otel care au reușit să salveze milioane de euro doar fâcând acest calcul. Au demonstrat că emisiile reale erau de 1.2 tCO₂/tona de otel și au plătit valoarea aferentă, mai mică decât taxa pe care ar fi aplicat-o autoritățile europene din oficiu, de 2.3 tCO₂/tonă de oțel.
Cum rămâne cu sustenabilitatea
Dacă se relaxează raportarea, mai are sens să vorbim despre sustenabilitate? Poate fi o altă întrebare justă din partea companiilor.
Pe scurt, răspunsul este DA, are sens. Faptul că raportarea devine mai ușoară nu înseamnă că sustenabilitatea devine opțională.
Pe de o parte râman în vigoare multe prevederi legale care vor obliga în continuare companiile să fie mai responsabile, prevederi legate de emisii, deșeuri, ambalaje, elimarea plasticului, etc. Ele se suprapuneau cu directiva CSRD care se modifică, dar nu dispar.
Pe de altă parte, nu trebuie să ignorăm aspectul de competitivitate care vine odată cu aplicarea unor principii de sustenabilitate. Avem riscuri, dar și oportunități.
Să le luam pe rând.
Obligații legale
“Avem în continuare reglementări precum:
Clean industrial Deal (care va impune achizitii publice verzi si produse made in Europe), Packaging and Packaging Waste Regulation, The Critical Raw Materials Act, Ecodesign, Fair Pay, Women on boards, Deforestation Law, EU Green Claims, new Circular Economy Act, etc.
În plus, accesul la finanțare este tot mai strâns legat de performanțele non-financiare (Green Bonds, fonduri UE, InvestEU etc). Mai puțină birocratie nu înseamnă mai puțină responsabilitate." (Alina Vasile-Floroaie)
“SFDR – Sustainable Finance Disclosure Regulation este o obligație pentru fonduri de investiții și instituții financiare să declare modul în care integrează riscurile ESG în decizii. Multe firme primesc chestionare ESG de la investitori, deoarece aceștia trebuie să își raporteze expunerea la riscuri sustenabile. Astfel, chiar și firme neacoperite direct de CSRD vor fi „puse sub lupă” de către investitori.
Directivele si regulamentele privind deșeurile, economia circulară, eficiența energetică, ambalajele, taxa pe plastic, reglementări sectoriale și tematice care impugn reducerea deșeurilor și raportarea reciclării, etichete energetice, conformarea la standarde de eficiență și emisii. Multe dintre aceste obligații sunt deja transpuse în legislația națională și nu depind de CSRD.
Regulamentul (UE) 2024/3015 privind interzicerea produselor realizate prin muncă forțată, publicat in 2024 care intra in vigoare directă în toate statele membre ale UE începând cu 14 decembrie 2027, fără necesitatea transpunerii în legislațiile naționale.
Nu trebuie sa omitem Digital Product Passport (DPP), Directiva Ecodesign (revizuită) si European Green Deal, cadrul strategic pentru neutralitate climatică până în 2050.
În plus, companiile din România trebuie să țină cont și de strategiile și politicile naționale care transpun și susțin implementarea obiectivelor ESG, cum ar fi:
- Strategia națională privind schimbările climatice 2023–2030, cu viziune până în 2050 - PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență, care include jaloane ESG (energie verde, economie circulară, digitalizare verde) - Strategia națională privind economia circular - Strategia energetică a României 2020–2030, cu perspectiva 2050 - Legea decarbonizării (Legea nr. 155/2023) și alte reglementări privind emisiile industriale" (Luminița Roșca)
Competitivitate. Riscuri și oportunități
Deși poate părea copleșitoare multitudinea de legi menite să facă mediul de business mai sustenabil, există un mare avantaj financiar care nu trebuie uitat.
Raportul "Better Business, Better World" publicat în 2017 de Business & Sustainable Development Commission a devenit o referință pentru toate întrunirile economice la nivel înalt, pentru că el arată că atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă generează oportunități de business de peste 12 trilioane de dolari pe an până în 2030.
Deci iată cum aplicarea principiilor de sustenabilitate întrec aspectul legal și devin un avantaj competitiv, după cum subliniază și Luminița Roșca:
"Raportarea voluntară devine o diferențiere prin faptul că diminueaza considerabil efortul companiilor în adaptarea rapidă la cerinte actuale sau viitoare, crează un atu companiilor în raport cu investitorii și clienții, companiile pot controla si influența mai ușor lanțul valoric, crea sau creste valoarea companiei."
Și dacă tot nu vedeți oportunitatea, haideți să ne uităm la riscuri!
2024 a fost unul dintre cei mai costisitori ani pentru industria asigurărilor, de la uraganele din 2017.
Conform unui raport al companiei de reasigurare Munich Re, dezastrele naturale din 2024 au cauzat la nivel global pierderi de 320 de miliarde de dolari, în creștere cu o treime față de anul precedent. Iar aproximativ 140 de miliarde de dolari din aceste pierderi au fost acoperite de asigurări.
Cine plătește toate aceste pierderi?, ne face atenți Luminița. Care completează:
"Banca Centrală Europeană subliniază că schimbările climatice afectează indicatori macroeconomici precum inflația, creșterea economică și stabilitatea financiară. De exemplu, riscurile fizice, cum ar fi inundațiile și secetele, pot perturba activitățile economice și pot influența negativ stabilitatea prețurilor.
Mai mult, trebuie să ne gândim la noi, ca oameni, trebuie să fim conștienti de riscurile la care suntem expusi, riscuri legate de sănătate, bunăstare, siguranță socială. Este evident că suntem vulnerabili, vedem aproape în fiecare zi la știri."
La ce să se aștepte furnizorii mai mici
Toți experții cu care am stat de vorbă spun că furnizorii vor fi în continuare presați, de companiile mari către care livreaza produse si servicii, care au standarde de sustenabilitate serioase. Indiferent că sunt obligati de lege sau văd avantajele de mai sus, legate de competitivitate.
Însă presiunea cea mai mare vine atunci când micii furnizori au nevoie de bani, de la institutiile financiare care ar trebui să îi împrumute, naționale sau internaționale, bănci, fonduri publice, europene, fonduri de investiții, etc. Și să nu uităm de licitațiile publice, ne atrage atentia Cristina Bălan, căci și acolo vor fi astfel de cerințe de sustenabilitate, ca să poți fi luat în seamă.
Ce li se poate cere furnizorilor ne explică Alina Vasile-Floroaie, de la The Climate School:
“Consumul de energie, apă, gestionarea deșeurilor; Politici anti-corupție, diversitate, salarizare echitabilă; Riscuri sociale și de mediu în activitățile proprii sau în lanțul valoric.
Recomandarea mea pentru IMM-uri: începeți simplu, cu ce aveți. Construiți o mini-bază de date ESG — chiar dacă nu e completă, va deveni un avantaj competitiv în relația cu partenerii mari.” Luminița Roșca, Stratos:
“Cred ca este mai usor pentru o companie mai mica sau la inceput de drum sa isi creeze o strategie bazata pe principii de sustenabilitate decat le este companiilor mari, conservatoare sa spun, sa “reconfigureze traseul”.
Li se pot cere în continuare date cu privire la:
- emisii de către companiile mari ai căror furnizori sunt
analiza de risc climatic
tranzitie energetică
consumuri
implementare cadru ESG, de către banci
conformarea cu politicile de mediu (ISO)
conformarea cu legislatia muncii
conformarea cu legislatia de mediu. De exemplu: La ambalaje, continut de material reciclat
pasaportul digital pentru anumite sectoare
posibilitatea de reparare (ecodesign)
masuri anti-discriminare, egalitate de sanse
cod de conduita etica in afaceri, anti-frauda
Sunt frecvent cerute de parteneri internaționali sau în proiecte finanțate.“
Concluzii
Concluzia pare destul de evidentă: raportarea nu trebuie văzută ca un scop în sine, ci ca un instrument de business. De strategie. Prin care poți să devii conștient atât de valoarea companiei și de cum poți crește această valoare, cât mai ales de riscurile de business.
Cei care folosesc aceste rapoarte pur și simplu iau decizii mai bune, au mai multe oportunități și construiesc organizații mai reziliente și mai pregătite pentru orice schimbare ar putea să vină, fie ea legată de o nouă legislație, un nou trend de consum sau de schimbări climatice.
Sigur, cei mai multi responsabili de sustenabilitate știu asta, problema lor principală este să îi facă și pe cei din management să înțeleagă.
Singura cale pentru a face leadershipul să priceapă importanța practicilor sustenabile este educația, după cum a punctat în cadrul conferinței pe sustenabilitate Green Report și Mariana Ciurel, de la Bursa de valori București:
“Este o obligație și o responsabilitate a Consiliului de Administrație al unei companii să fie trainuit, pregătit în raport cu sustenabilitatea.”
