Mesaj pe plajă
Aventura noastră de anul trecut de o lună în Vietnam, despre care am mai scris câte ceva aici, am decis să o încheiem apoteotic pe o insulă ca-n filme. Cu plaje fine cu nisip auriu și ape turcoaz.
Am ales locul perfect pentru asta. Sau cel puțin așa părea. O zonă din nordul țării, numită Halong Bay, patrimoniu UNESCO pentru frumusețea și unicitatea ei. Un golf cu 1600 de insule și insulițe, cele mai multe nelocuite și neafectate de prezența umană, pentru că sunt foarte abrupte. Niște mici munți de calcar, acoperiți cu păduri tropicale, care ies din ape albastre. Un peisaj superb.
Sursa foto: hanoidiscovery.com
Am investigat puțin ce face lumea în această zonă minunată și am văzut că sunt foarte populare excursiile de 2-3 zile cu o navă de croazieră, în care poți să te plimbi pe apă, printre minunățiile astea naturale și din când în când să te mai oprești pe o insulă pentru plajă sau pentru o experiență culinară autentică. Dar după o lună de Vietnam noi eram deja sătui de experiențe autentice, și culinare și de orice fel, voiam doar să ne odihnim, să ne relaxăm, înainte de lungul drum spre casă. Cu cei doi copii din dotare. Din care unul mic.
Deci mersul cu o navă de croazieră, care poluează extrem de mult, eu având și rău de mare, cu program fix de trezire, mâncare, recreere, nu părea deloc modul ideal de a încheia această vacanță. Așa că am căutat alternative.
De ce să mergem noi în excursiile în care merge toată lumea? Nu, noi încercăm să fim turiști sustenabili, nu mergem unde e aglomerat, facem ceva diferit. Din cele 1600 de insule, chiar nu se poate merge pe niciuna? Să stăm așa, să lenevim pe plajă trei zile? Pe nisip fin cu ochii la apa albastră? Și aparent erau.
Una dintre ele, chiar măricică, Co To Island, părea a fi locul la care visam. Am gasit-o pe multe site-uri, pozele erau superbe, blogurile de călătorii aparent scrise de mame care căutau și ele zen-ul o recomandau cu mare căldură, “highly recommended” sau “on your bucket list” în toate descrierile, deci nu aveam cum să nu ne ducem în Paradis. Părea a fi un loc unde trebuie să ajungi măcar o dată în viața asta.
Și poate chiar așa e. Dar din cu totul alte motive. După cum aveam să descoperim.
Ca să ajungem pe insulă a trebuit să luăm o barcă. Nu mare, precum cele care fac croaziere, dar poluantă și asta, ca orice alt mijloc de transport, însă singura variantă posibilă. Vorbisem să ne aștepte cineva de la hotel pe insulă și să ne ajute cu transportul până la cazare și am fost plăcut surprinși să vedem că suntem preluați, noi și alți turiști, cu un buggy electric.
“Ce frumos! Oamenii ăștia chiar fac eforturi să polueze mai puțin!”, am gândit eu atunci.
Insula fără nicio mașină, dar cu o tonă de gunoaie
Primul șoc l-am avut pe drumul până la hotel. Un eco lodge. Pe care l-am ales tot din motive de sustenabilitate, după cum am vă spuneam mai sus. Dar nu hotelul în sine ne-a șocat, desi nici acela nu prea era ce trebuie, ci împrejurimile. Stânga, dreapta, oriunde te uitai, era cam ca în poza de mai jos. De parcă războiul din Vietnam abia se încheiase.
Am zis că am nimerit noi o zonă mai nasoală - deși era printre cele mai bine cotate - că oricum nu stăm decât trei nopți, că până la urmă nu contează așa mult cum e pe insulă, că noi oricum o să stăm toată ziua la plajă, unde știm că e paradis… Văleu! De unde știm că e paradis? Din poze! De pe net! Dacă și la plajă e la fel? Nu se poate! N-are cum! Pozele erau chiar superbe. Am citit și bloguri. Scrise de mame, vorba ceea. Deci cel puțin două tipuri de surse confirmau. Păi nu trebuiau să fie trei surse, Teodora? Crezi că-n viață e altfel decât în jurnalism?
Să mergem deci la plajă! A treia și cea mai elocventă sursă. Vedem cu ochii noștri. Și decidem apoi ce facem.
Plaja, un dezastru și ea. Nisip fin, e drept. Ape azurii, într-adevăr. Dar gunoaie...cât cuprinde.
Primele noastre gânduri au fost desigur de plângere de milă, pentru vacanța noastră minunată pe cale să se încheie groaznic și pentru timpul nostru pierdut pe drumuri.
Dar după puțină reflecție, după ce am trecut de șoc și am reușit să mai lăsăm puțin ego-ul la o parte, am decis să rămânem totuși acolo. Era mai complicat să plecăm decât să rămânem. Trebuia să luăm o anumită barcă, la o anumită oră, eram prea obosiți și nu mai voiam să îi mai obosim și pe copii înainte de lungul drum spre casă. Și apoi, parcă nici nu voiam să le transmitem mesajul "Când nu ne convine, plecăm". Din simplul motiv că nu ai tot timpul unde să pleci. Uneori, trebuie să te descurci și cu disconfortul. Plus că ei nu păreau să fie deranjați de nimic. Încă.
Deci să nu îndoctrinăm copiii și să încercăm să ne bucurăm de ce este! Ăsta era planul. Eram totuși pe o insulă tropicală!
O să o luăm la picior, o să căutam și alte plaje. Trebuie să fie mai bine de atât. Nu poate fi chiar atât de rău!
Discrepanța dintre pozele de pe net și realitate
A doua zi am luat-o la picior. Și am găsit într-adevăr o altă plajă superbă. Fără niciun restaurant, niciun șezlong, doar apă azurie și nisip fin, exact ca-n filme și ca-n poze. Dacă ne uitam doar cu ochiul stâng. Dacă ne uitam și cu ochiul drept, ne apuca plânsul. Oamenii ăștia care merg cu buggy electric nu mai erau la fel de conștienți și de gunoaiele din jurul lor.
Aceeași plajă, privită în stânga și în dreapta
Și cam asta am simțit cât am stat acolo. Deznădejde, tristețe, furie, revoltă, dezamăgire și lipsă de speranță. Am trecut peste plânsul de milă pentru propria vacanță. De bine, de rău, noi urma să plecăm de acolo. Și să ne întoarcem acasă. Avusesem deja parte de multe zile frumoase cu multe peisaje minunate. Aveam paharul de turism plin.
Îmi venea să plâng însă pentru ce rămâne. Pentru cum am ajuns. Noi, omenirea. Pentru ce facem noi acestei minunății de natură. Pentru cele zece milioane de tone de plastic pe care le trimitem în oceane în fiecare an. Și pe care acum le vedeam mai mult ca niciodată de aproape. Nu la televizor, nu în poze pe internet, nu în studii și articole. Sentimentul e mult mai copleșitor.
De ce? Cum am ajuns noi, oamenii, parte din natură și din mediu, nu doar să fim cauza problemei, dar nici să nu ne mai dorim să găsim soluția, să ne pese să mai remediem ceva?
Cum de oamenii ăia, autoritătile, proprietarii teraselor, localnicii, nimeni nu și-a pus problema să curețe acea plajă? Mi-e greu să cred că toate gunoaiele alea s-au adunat acolo într-o zi, două. Probabil le-a adus apa de-a lungul câtorva luni. Cel puțin. Deci timp de reacție și de acțiune ar fi fost. Dacă era cineva interesat...
Astea erau gândurile de atunci, la cald.
Acum, la rece, la câteva luni distanță, când emoțiile s-au mai estompat, îmi vin și gânduri mai optimiste. Noi am fost totuși acolo în sezonul ploios. În luna august. Când nu prea e sezon turistic. Ploile aduc de regulă la mal multă mizerie. E celebru cazul din Bali de acum câțiva ani când autoritățile au strâns 30 de tone de deșeuri de pe o plajă, iar a doua zi valurile au adus la mal, tot acolo, o cantitate dublă, 60 de tone de gunoaie. Poate că și acolo era la fel. Poate că era în zadar să curețe cineva plajele atunci, în plin sezon ploios, căci a doua zi, a treia zi, ar fi fost la fel de mizerabil. Și poate că "strategia" era să aștepte până se termină ploile și abia atunci să curețe locul…
Wishful thinking? Posibil. Dar ca să merg mai departe și să nu mi se pară chiar în zadar tot ce încerc eu să fac în direcția sustenabilității, personal și profesional, aleg uneori să dau voie și unor astfel de gânduri să mă inunde.
Altfel, aș rămâne blocată în celelalte: De ce nu mai vedeau oamenii ăștia gunoaiele? Dacă pentru ei mizeria pur și simplu nu mai exista? Dacă în timp s-au "ïmunizat" la gunoaie, doar pentru că le-au văzut foarte des? Dacă asta ne paște pe toți, de fapt?
Tot plasticul produs vreodată se află în continuare printre noi, din moment ce durează între 500 și 1000 de ani pentru a se degrada. Și chiar și atunci, se transformă de fapt în microplastic.
Și dacă această criză a plasticului pe care o trăim ne va aduce de fapt pe toți în această ipostază? De a trăi printre munți de gunoaie? Pe care să nu îi mai observăm, care să nu ne mai deranjeze...
Cum să mai găsești o insulă curată
În aceste condiții, în care degradarea plajelor din cauza deșeurilor e o realitate, iar asta, alături de schimbările climatice în sine, vor afecta inclusiv turismul, aș zăbovi puțin asupra uneia dintre întrebările mele supărătoare, și anume:
De ce am găsit doar review-uri pozitive despre acest loc? Sigur, superb de la natură, dar transformat în ceva grotesc de om.
În răspunsul la această întrebare stă, de fapt, lecția mea în materie de insule ca-n vederi. Care este posibil să vă fie și vouă de folos, dacă plănuți să mergeți vreodată pe o insulă.
Poate că am găsit doar review-uri pozitive pur și simplu pentru că nu am căutat suficient. Și m-am oprit când am găsit ce îmi doream, de fapt, să găsesc.
Ce-am învățat de aici este că trebuie să aplic regula cu trei surse care să confime un lucru și în viață, nu doar în jurnalism.
Iar în cazul de față, a treia sursă - pe care, dacă o decopeream la timp, probabil că nu aș mai fi avut ce povesti - este o aplicație care listează plajele și le dă și un scor, în funcție de mai mulți indicatori, inclusiv curățenie.
Și cum plaja asta, unde ne-am plâns noi de milă, avea la capitolul curățenie nota 6 din 10, am tras concluzia că informațiile sunt destul de veridice. Și de luat în calcul la urmatoarea noastră escapada pe o insulă.
Bine....asta dacă mai găsesc aplicația respectivă.
Nu am salvat-o atunci și nu reușesc nici acum să dau de ea, de aici, din România. Probabil că avea doar plaje din Vietnam și mi-a fost afișată de Google atunci, pentru că m-a reperat GPS-ul pe acolo…
În fine...căutând din nou aplicația, am dat peste alte site-uri, care pot fi folos dacă plănuiți să faceți o escapadă pe o insulă idilică, mai ales fără ajutorul vreunei agenții, așa cum am încercat noi:
- Pentru Europa, mi se pare bun de consultat site-ul Agenției Europene de Mediu, în care prezintă calitatea apelor din peste 20 000 de plaje
Pentru tot globul, mi se par interesante și datele oferite de Our World in Data, despre cât de murdare sunt apele de îmbăiat cu tot felul de gunoaie
Ceva asemănător cu aplicația pe care nu o mai găsesc eu acum pare a fi și asta, cu informații despre 10 000 de plaje din toată lumea
Și bun de luat în calcul pare și site-ul 1001beach
Căci, desigur, după război, mulți viteji se-arată. Și toate astea le-am găsit după ispravă.
Dar ați prins ideea, nu vă bazați doar pe site-uri de turism și pe bloguri, așa cum am făcut eu, căci pot conține articole plătite nemarcate (iată de ce e important să vedem când e conținut plătit) sau pur și simplu foarte vechi, care nu au dată și nu ne putem da seama că nu mai corespund, de fapt, cu realitatea.
Deci dacă ar fi să trag o concluzie, înainte de a alege insula perfectă pe care să mergeți, pe viitor, poate că n-ar fi rău să căutați și voi trei categorii diferite de surse:
- Site-uri de turism
Bloguri cât mai autentice și mai actuale
Platforme cu recenzii și review-uri cât mai actualizate
Dacă vreți să nu pățiți ca noi!
Deși, tot între noi fie vorba, multe dintre cele mai memorabile amintiri pe care le-am adunat până acum nu sunt învelite numai în puf, ba dimpotrivă. Conțin multe momente de disconfort, disperare, neacceptare, negare. Înaintate de a fi apoi încântătoare. Dar ăsta este deja un alt subiect…
