Sunt deja vreo doi ani de când mă tot gândesc să fac compost. Și cu gândul am rămas... Deși stau la casă și am o bucățică de teren, deși am citit destul de mult despre cum se face, ceva mă reține. Stau totuși într-un cartier rezidential. Dacă pute? Pare complicat, din tot ce explică experții. Sau poate am citit prea mult? Gânduri de genul ăsta mă țin pe loc. Și asta mă enervează la culme.

Ce este compostul

Conform DEX, compostul este un îngrășământ agricol natural, rezultat în urma fermentării lente a diferitelor resturi vegetale și animale, amestecate cu unele substanțe minerale.

Sursa foto: Facebook/Încotroverzi

De ce îmi doresc atât de mult să fac compost

Îmi doresc să fac compost de când am realizat că mai bine de jumătate din gunoiul nostru e format din aceste resturi vegetale. Coji de fructe și legume. Care ar putea să hrănească pământul, în loc să fie o mare risipă. Pe de o parte. Pe de altă parte, sunt și o mare sursă de poluare. Pentru că odată ajunse la groapa de gunoi, aceste resturi, aparent biodegradabile, amestecate cu toate celelalte deșeuri, în cantități industriale, fără oxigen, nu mai sunt biodegradabile. Ba mai mult, încep să producă tot felul de gaze toxice, printre care și metan. De douăzeci de ori mai periculos decât dioxidul de carbon, despre care vorbim mai des și pare că ne sperie mai mult.

A face compost este deci cel mai la îndemână mod prin care pot să contribui și eu, cetățean onest, în mod direct, la reducerea gazelor cu efect de seră, responsabile pentru încălzirea globală. Ce putere extraordinară am! Avem! Și ce păcat că nu o folosim!

Compostul se poate face și la scară largă

Apoi, compostul se poate face și la nivel industrial, nu doar individual. Dintr-o grămadă de alte motive:

Din ceea ce noi aruncăm se poate produce îngrășământ natural, de calitate. Și poate așa vom mai înlocui ceva din îngrășământul bazat pe chimicale. De care am devenit dependenți și pe care îl importăm.

Acest îngrășământ natural ajută la refacerea solurilor. Mai ales în zonele în curs de deșertificare. Romania are o mare problema la acest capitol.

Compostul crește capacitatea de retenție a apei în sol și astfel scade și din nevoia de irigare a terenurilor agricole.

In jurul acestui compost se poate dezvolta o întreaga economie circulară. Afaceri deci și locuri de munca noi, pe tot lanțul: producători de compost, cei care certifică produsul, distribuitori, vânzători, specialiști care să îi învețe pe alții, etc.

Daca e așa de bun, de ce nu face statul?

Toate aceste motive stau de fapt la baza unei legi a compostului, care există și în România. Și care ne obligă să aruncăm resturile organice separat de restul gunoiului. Să avem practic cinci pubele pentru deșeuri: plastic, sticla, hartie, gunoi menajer și resturi organice.

Legea a apărut ca urmare a unei directive europene. Dar în afară de faptul că am bifat că ne-am făcut datoria de a emite textul legii, nu ne-am mai grăbit să facem și norme. Deci, legea nu se aplică. Deocamdată.

În aceste condiții, m-am bucurat foarte mult sa aflu că mai există o cale. De mijloc. Care nu implică să fac eu la mine în curte compost. Și nici nu e nevoie să aștept să facă statul ceva. Această cale se cheamă compostare comunitară.

Ce este compostarea comunitară

Sursa foto: Facebook/Încotroverzi

Compostarea comunitară presupune realizarea compostului la comun. Evident. Nu în propria casă. Dar nici la grămadă, așa cum ar face statul. Căci și varianta asta industrială vine cu niște problematici. Compostul s-ar face în comunități mici, așa cum se întâmplă deja de vreo doi ani prin cel puțin trei proiecte pilot începute în București.

Unul în sectorul 4, la Livada Comunitara

Unul în sectorul 2, în Floreasca, realizat de Urban Cultor

Unul în sectorul 5, făcut de Incotroverzi

Comunități mici înseamnă câteva zeci de familii. Zece, douăzeci, cel mult treizeci. Oameni care vin, o dată pe săptămână, de exemplu, într-un punct fix, aproape de locuința lor, cu resturile vegetale pe care le-au strâns acasă.

La compostarea comunitară se merge pe rețete mai simple, mai sigure. Se pun preponderent coji de fructe și legume, cât mai mărunțite. Nu și coji de ouă sau mâncare gătită rămasă, care poate ar merge în alt tip de compostare, individuală (pe care o pot face oamenii în balcon sau în curte) sau de masă, cum s-ar face dacă s-ar pune în aplicare legea.

Fiecare persoană care vine în acest punct fix are codul de la un cifru. A aruncat și a plecat. Faptul că e voluntar și că tot procesul e la cheie face ca peste 90% din ce se aruncă acolo să fie chiar ce trebuie. Nu plastic, nu pungi, nu alte prostii. Eventual, niște deșeuri care s-au amestecat din greșeală.

Ce sens are compostarea comunitară, dacă nu e la scară mare

Compostarea comunitară nu vine să înlocuiască compostarea industrială. Chiar și dacă s-ar aplica legea de mâine și am fi obligați să aruncăm și noi resturile biodegradabile într-o pubelă anume, tot ar avea sens să existe și astfel de proiecte la scară mai mică.

Sursa foto: Facebook/Livada Comunitară Mărțișor

În Franța, unde se compostează industrial de 12 ani, astfel de proiecte sunt sprijinite și încurajate de stat pentru că au un rol educațional foarte important. Oamenii învață cum se aruncă, ce este biodegradabil și ce nu. Dar și un rol de sensibilizare. Dacă văd la alții, poate o să-mi doresc să fac și eu. În psihologia schimbării, pare că astfel de trucuri - cum este prezentarea unui exemplu punctual - reușesc să miște ceva și la scară mai mare. E dovedit că într-un cartier, de exemplu, dacă un vecin își montează panouri solare, cresc foarte mult șansele ca și alți vecini să-și monteze panouri.

Mergând probabil pe acest principiu, statul francez reușește să colecteze și el mai bine, la nivel macro, resturile vegetale, prin susținerea unor proiecte de educație la nivel micro. Căci și în Franța, chiar dacă au trecut 12 ani de când se aruncă separat deșeurile organice, tot mai este nevoie de educare. Ca peste tot.

Problema în România este că în prezent acest tip de compostare se întâmplă cam la gri. Legea cea nouă, a compostului, nu prevede aceasta noțiune, compostare comunitară. Iar legislația veche, cea care se aplică de fapt, nici nu interzice, dar nici nu amintește pe undeva acest concept. Așa că ei care s-au ocupat să obțină aprobări pentru așa ceva de la primarii sau de la instituțiile care aveau terenul respectiv au scris în acte “spațiu publicitar” sau “prestări de servicii”. Nu compostare. Nu urbană. Nu comunitară. Adică mai plătesc și taxe pentru un bine pe care îl fac și autorităților locale și nouă tuturor.

Cum implementezi compostarea comunitară lângă casă

Până să se hotărască autoritățile dacă și cum susțin compostarea la sursă, cert este că se pot implementa astfel de proiecte. Chiar și fără să ai un ONG sau o firmă. Cu puțin efort, e drept, dar nu e ceva imposibil. Primii pași de urmat:

Vorbit cu oamenii din comunitate și stabilit dacă există măcar zece familii care ar fi interesate.

Identificat terenul unde ar putea fi amplasate cutiile. Trei la număr.

Obținut aprobare scrisă pentru amplasare.

Stabilit un responsabil de proiect. Sau mai mulți.

Mic curs de formare unde responsabilii să învețe cum se face treaba. Și să poată să-i învețe, mai departe, pe cei care vor arunca acolo resturile.

Vestea bună este că există oameni pasionați de subiect, specialiști în domeniu, care sunt dispuși să îi învețe și pe alții. Deci dacă vă interesează aspectul și ați vrea să implementați un astfel de proiect și în cartierul vostru, nu veți fi singuri. Puteți intra în comunitatea asta și găsiți acolo tot sprijinul de care aveți nevoie.

Succes!